Și-a potrivit scaunul, a șters clapele pianului, apoi, în fața publicului și a juriului, cu naturalețea simplității unui copil, și-a împreunat mâinile, a plecat capul, a închis ochii și s-a rugat, după care a început să cânte. A câștigat tot ce se putea câștiga.

Emanuela Șerbănați, o fetiță de 7 ani, mezina unei familii adventiste din Reghin, elevă la pian a Laviniei Zanfir, câștigă Concursul Internațional de Interpretare Pianistică Clara Peia - Lugoj 2016 - adjudecându-și primul loc la secțiunea clasei I, Marele Premiu și Trofeul Clara Peia.

Încă de la ediția precedentă a concursului sus menționat, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost invitată de directorul de concurs, prof. dr. Constantin-Tufan Stan, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, să participe la finanțarea premiilor acordate micilor interpreți, concursul fiind destinat copiilor până în clasa a IV-a.

Din partea Conferinței Banat, proiectul a fost susținut de departamentele Asociația Pastorală, Relații Oficiale și Libertate Religioasă, Educație și Lucrare Personală. Juriul a încredințat Bisericii pregătirea premiilor pentru locul I, pentru copiii care au obținut punctajul maxim.

Concursul a fost onorat de prezența atașatului adjunct de presă al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București  Antonios Louloudakis, care i-a înmânat Emanuelei Șerbănați trofeul Clara Peia.

 

sursa: www.adventist.ro

Promo